Șoferul care a produs accidentul rutier de marți de la Darabani în urma căruia a murit preotul Ioan Biță a fost reținut de polițiști. Bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost reținut de lucrătorii din cadrul Poliției orașului Darabani pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu ora 15.00.
Iulian Cheptroșu este acuzat că, în timp ce se deplasa cu autoturismul Ford pe DN 29 A, între localitățile Darabani-Păltiniș, ar fi produs un accident rutier în urma căruia preotul de 71 de ani a decedat, iar un alt preot, în vârstă de 75 de ani, a fost grav rănit.
El se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie pe etilotest de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cheptroșu este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Vineri, bărbatul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.