Un inspector şcolar din Botoşani, care este în acelaşi timp şi psihopedagog, este acuzat de mama unei copile cu handicap, că a încasat bani pe ore fictive. Mai precis, pe hârtie, inspectorul şcolar şi-ar fi justificat încasarea salariul cu ore de logopedie făcute cu fiica reclamantei, fără însă să le fi făcut în realitate. Inspectoarea a fost sancţionată de Şcoala Specială unde predă şi pusă să dea înapoi banii consideraţi necuveniţi, scrie ziarul Adevarul.
Botoşăneanca Liliana Chisălşiţă este mama unei copile cu dizabilităţi. Fiica ei stă într-un scaun cu rotile şi învaţă la Şcoala Specială ”Sfântul Stelian” din municipiul Botoşani. Femeia spune că la începutul acestui an şcolar, când s-a dus să vizeze carnetul de note al fiicei sale, a făcut o descoperire revoltătoare.
Mai precis, spune Liliana Chisăliţă, şi-a dat seama că tocmai inspectorul şcolar pentru învăţământ special, în acelaşi timp şi profesor la şcoala specială, a încasat bani pe seama fiicei sale cu dizabilităţi. Femeia a făcut reclamaţii la inspectorat dar a depus şi o plângere penală, şi asta în condiţiile în care, spune că i-a fost falsificată şi semnătura tocmai pentru a justifica încasarea banilor pe seama fiicei sale.
Logopedie făcută pe hârtie, timp de trei ani. Foto Adevarul
Liliana Chisăliţă spune că la începutul anului şcolar, a aflat că fiica ei face logopedie, la domiciliu, de trei ani. Femeia a rămas stupefiată. Mai ales că, spune această, niciun logoped nu i-a trecut pragul în tot acest timp. ”Mi s-a spus de la şcoala specială că fiica este în evidenţa şcolii cu terapie la domiciliu. Am fost foarte surprinsă mai ales fiindcă ştiam că fiica mea nu mai beneficiază de această terapie din 2015, din lipsă de fonduri”, spune Liliana Chisăliţă. Imediat, botoşăneanca s-a interesat şi cine a declarat în acte că ar face ore de logopedie cu fiica sa.
Şi-a dat seama că este vorba despre Cătălina Hodan, inspectorul şcolar pentru învăţământ special şi profesor în acelaşi timp la şcoala specială. A solicitat documente, în mod oficial, şcolii şi ar fi descoperit că inspectorul şcolar a primit bani pe trei ani de terapie cu fiica Lilianei Chisăliţă, fără să facă în mod real aceaste ore de logopedie. Botoşăneanca spune că nu a văzut-o pe inspectoare, de trei ani şi că nici măcar nu i-a călcat pragul casei. Cu toate acestea în documentele puse la dispoziţie de Liliana Chisăliţă reiese că profesoara scria în documentele oficiale că făcea şi câte 18 ore de logopedie, la domiciliul copilei cu dizabilităţi.
Evident în schimbul orelor, despre care Liliana Chisăliţă spune că sunt fictive, primea bani de la şcoala specială. ”Doamna terapeut a primit un salariu, pe o terapie pe hârtie. La mine acasă nu a fost. În ultimii trei ani eu nu am văzut-o pe această doamnă. Singura persoană care a venit la domiciliul fetiţei a fost profesorul de sprijin. Logopedul nu a venit de trei ani de zile. Cu toate acestea în ultimii trei ani, doamna terapeut solicita, în fiecare lună, plata cu ora de la şcoală.”, spune Liliana Chisăliţă
”Nu ştiu a cui este semnătura”
O altă problemă constantă de Liliana Chisăliţă este falsificarea propriei iscălituri. Mai precis, după fiecare oră, mama copilei trebuia să semneze de luare la cunoştinţă pentru efectuarea orei. Aşa că în ultimii trei ani, cineva a semnat în locul Lilianei Chisăliţă. Cel puţin asta spune botoşăneanca. ”Nu ştiu cine semna. Nu este semnătura mea. Nici nu avea cum să fie, dacă nu venea nimeni să facă orele astea.”, precizează Liliana Chisăliţă. Tocmai de aceea, femeia a depus imediat o reclamaţie la şcoala specială şi la inspectorat, iar mai nou a făcut cunoscut cazul Parchetului. ”Eu nu am dorit decât să-şi ceară scuze şi să-şi dea demisia, doamna. Nu doream să ajung până aici. Dar nu recunoştea că a făcut tot ce a făcut”, spune botoşăneanca.
De altfel la nivelul şcolii speciale deja s-a întrunit o comisie disciplinară şi s-a ajuns la concluzia că Liliana Chisăliţă are dreptate, iar inspectorul şcolar ar fi făcut ore fictive de logopedie cu fiica acesteia, cu toate că încasa bani pentru această activitate de la şcoală.
”Am demarat o anchetă internă la hotărârea Consiliului de Administraţie. Această anchetă a durat trei săptămâni iar la finalul anchetei am tras concluzia că cele sesizate de mama fetei sunt adevărate. Aceste concluzii le-am prezentat în Consiliul de Administraţie şi s-a luat decizia acordării unei sancţiuni doamnei în cauză şi recuperarea prejucidiului pentru cei trei ani”, spune Aurel Răileanu, directorul adjunct al Şcolii Speciale ”Sfântul Stelian”. Totodată şi Inspectoratul Şcolar aşteaptă aceste raport pentru a face la rândul său o comisie. Totodată cazul este şi în atenţia procurorilor. Inspectorul şcolar acuzat de Liliana Chisăliţă a fost sunat pe numărul de telefon, de reporterii Adevărul, dar până în prezent nu a răspuns.
Sursa: Adevarul
Inspectorul scolar care a furat banii, profitand de dizabilitatea unui copil, este profesor de religie!! Incredibil cat de josnica si dezgustatoare poate fi aceasta fiinta…
Si cate sunt pe la inspectorat care papa sume uriase pe tot felul de smecherii de genul acesta .. nici 1 (UNU) la suta nu se stie…..
Ha ha ha ești prost(a) tare! Scrie in articol ce lucrează acea femeie!
Am subliniat faptul ca e profesoara de religie tocmai pentru a-mi arata uluirea ca un profesor de religie poate fi atat de josnic, chiar daca preda cu totul altceva la clasa. Daca nu ai inteles, nu-i nimic, sunt convins ca ti s-a mai spus…