Accidentul grav, în care doi preoți și un tânăr au fost răniți, a avut loc, marți, pe drumul național care leagă orașul Darabani de comuna Păltiniș.
Unul dintre preoți a fost scos din mașină de pompieri, sub privirile îngrozite ale celorlalți participanți la trafic.
Vă reamintim că un autoturism Volkswagen și un autoturism Ford s-au ciocnit, din cauza unei intrări pe contrasens a Fordului.
În VW Golf se aflau doi preoți, care au fost răniți. În cealaltă mașină, se afla un tânăr din Păltiniș, Iulian Cheptroșu, care, de asemenea, a fost preluat de ambulanță.
După impact, mașinile au fost proiectate la o distanță de zeci de metri una de cealaltă, VW ieșind în afara părții carosabile.
Preotul de 75 de ani, a slujit la Biserica din Lișna. Celălalt, de 71 de ani, a slujit la Biserica din Brăești, până la pensie. Preotul a mai suplinit la Mitoc și Costinești.