Marţi dimineaţă, canotoarele Tabita Maftei şi Alina- Maria Baleţchi, câştigătoarele medaliei de bronz la proba de două rame în cadrul Jocurilor Olimpice de Tineret, au ajuns la Botoşani, unde au fost întâmpinate de prefectul Dan Şlincu, directorul Clubului Sportiv Botoşani, Mia Roată şi antrenorul George Bulie.
Cu câteva ore înainte, acasă ajunsese şi Sabina Baltag, medaliata cu aur la haltere la aceeaşi competiţie desfăşurată la Buenos Aires.
Tabita şi Alina au fost aşteptate la gară, unde au primit buchete de flori şi au fost felicitate de Dan Şlincu pentru performanţa obţinută în concurs, medalia de bronz, la finalul unei curse atipice- parcurgerea unei distanţe de 500 de metri în viteză într-un echipaj de două rame.
„Felicitări şi vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut”, le-a spus prefectul.
Ulterior, cei trei a mers la Clubul Sportiv pentru a o felicita şi pe Sabina Baltag, sportiva care a concurat la 57 de kilograme şi care a obţinut medalia de aur cu un total de 177 de kilograme.
„A fost o onoare pentru mine că le-am întâmpinat pe fete în această dimineaţă. Trebuie să fim mândri de ele şi să le acordăm tot respectul pentru munca, dăruirea şi ambiţia pe care le-au dovedit atât la această competiţie de la Buenos Aires cât şi la cele anterioare”, a declarat Dan Şlincu.
Reamintim că Tabita Maftei, sportiva anului 2017 şi campioană mondială la simplu, a fost cooptată în lotul naţional de seniori care se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind singura canotoare care face acest pas din generaţia „18 ani”.
Alina- Maria Baleţchi va face trecerea de la juniori la tineret în 2019. Pentru ambele sportive, anul 2018 este ultimul în care mai concurează pentru Clubul Sportiv Botoşani, din anul următor fiind legitimate la Clubul Steaua.
Halterofila Sabina Baltag are 17 ani şi este antrenată de Mircea Flămând şi Liliana Niculiţă, iar în urma rezultatului obţinut la Buenos Aires este în vederile lotului naţional de seniori pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.
La Jocurile Olimpice pentru Tineret, cei 34 de sportivi din delegaţia României au cucerit opt medalii. Două dintre ele aparţin sportivilor legitimaţi la CS Botoşani, iar o a treia, bronz la haltere, aparţine Mihaelei Cambei care este legitimată la CSM Oneşti, dar se pregăteşte la Centrul Olimpic Botoşani.
Tabita Maftei și Alina Baletchi urmează să se transfere de la CS Botoșani la Steaua, în timp ce Sabina Baltag va continua să activeze la clubul botoșănean.