Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei din Botoșani a avut loc în afara localității Dumbrăveni, duminică dimineață.
În timp ce conducea microbuzul pe DJ 208D, în afara localității Dumbrăveni, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, un bărbat de 69 de ani, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune față-spate cu atelajul hipo condus în aceeași direcție de un bărbat de 61 de ani, din comuna Siminicea.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului atelajului hipo și a pasagerei din căruță, o femeie de 69 de ani, din județul Botoșani.
„Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.