Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Răchiţi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani, din judeţul Suceava, care transporta material lemnos.
Cu ocazia controlului documentelor şi verificării materialului lemnos respectiv, s-a constatat faptul că bărbatul transporta în plus cantitatea de 1,33 metri cubi, fără ca aceasta să fie înscrisă în avizul de însoţire a mărfii.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie unui reprezentant al Ocolului Silvic Botoşani.