Pentru poetul, prozatorul, eseistul și publicistul Adrian Alui Gheorghe, după cum afirmă domnia sa într-un interviu, ”fiecare text, poetic sau nepoetic, al unui autor, atunci când e scris cu talent şi cu bună credinţă, face parte dintr-un proiect civic”. Mai mult decât acest proiect civic, Adrian Alui Gheorghe a considerat că, dacă ”te enervează contextele, conjuncturile, mediul social e toxic”, e necesar să te implici. Iar implicarea domniei sale e de peste douăzeci și cinci de ani: ca miner, operator, chimist, profesor, ziarist, manager.
Pe lângă implicare, o altă dominantă a poetului Adrian Alui Gheorghe este căutarea, despre care mărturisește într-un poem de debut în „Cronica”, din 1976, cu titlul ”Mi-ar trebui un chip, să mă arăt”, că îl însoțește încă.
A scris de pe când era mic, iar în clasa a V-a, revista „Cutezătorii” i-a publicat un text. L-a prezentat, mai întîi, poetul Virgil Teodorescu, apoi ”au pariat” pentru el Geo Dumitrescu, Laurenţiu Ulici, Ion Gheorghe, Cezar Ivănescu și alții. De atunci a publicat poezie – Ceremonii insidioase (1985); Poeme în alb – negru (1987); Intimitatea absenţei (1992); Cîntece de îngropat pe cei vii (1993); Fratele meu, străinul (1995); Supravieţuitorul şi alte poeme (1997); Complicitate (1998); Îngerul căzut (2001; 2003); Autoexecuţia (2002); Poezii alese (2006); O dramă la vînătoare. Antologie de poezie (2008) –, proză – Goliath (1999), Bătrînul și Marta (2002; 2005), România pe înțelesul tuturor (2003; 2013), Frig (în colaborare cu Aurel Dumitrașcu, 2008; 2014), Urma (2013), Laika (2014), Luna Zadar (2016) –, peste 600 de articole (studii, eseuri, cronici literare, interviuri) în reviste de cultură etc.
Absolvent al Facultății de Filologie din cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, specializarea Română – Limba latină, Adrian Alui Gheorghe și-a luat doctoratul în anul 2004 cu teza „Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului”, după cum mărturisește, ”din drag de temă, copleşit de frumuseţea basmului românesc, din respect pentru un mare profesor şi cărturar, regretatul Petru Ursache”. Publicată ca volum, disertația lui Adrian Alui Gheorghe se regăsește în orice bibliografie universitară.
Adrian Alui Gheorghe a fost fondator şi director al revistei de cultură „Antiteze” (1996 – 2007), director şi fondator al revistei de cultură, arte, atitudini „Conta” (din 2010).
Invitat de Memorialul Ipotești, poetul va susține pe data de 18 octombrie, în incinta Colegiului Național ”A.T. Laurian”, începînd cu ora 13.00, conferința La Centenar. Libertatea ca dimensiune culturală, în cadrul unui eveniment organizat de Memorial în parteneriat cu Colegiul.
Începînd cu ora 17.00, la Memorialul Ipotești, Adrian Alui Gheorghe va participa la Lecturi lirice alături de poeți botoșăneni și în prezența studenților veniți de la Universitatea ”Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat ”Dimitrie Cantemir” din Chișinău, Universitatea Națională ”Yuriy Fedkovych” din Cernăuți.
Sursa: comunicat Memorialul Ipotesti