Centrele de plasament și căminele de bătrâni din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au fost ținta unor controale ale inspectorilor sociali. În cadrul Campaniei națională “Controlul de fond al serviciilor publice de asistenţă socială”, inspectorii sociali din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani au efectuat control la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoşani.
Urmare acestui control, au fost identificate neconformități față de prevederile legislaţiei din domeniul asistenţei sociale, motiv pentru care au fost dispuse 65 măsuri, aflate în curs de realizare.Principalele măsuri dispuse vizează aspecte privind organizarea și funcționarea DGASPC Botoșani în conformitate cu prevederile HG 797/2017, respectiv revizuirea Regulamentului de organizare și funcționare existent la data controlului; elaborarea Strategiei judeţene de dezvoltare a serviciilor sociale pe termen mediu și lung; inițierea demersurilor privind angajarea de personal pe posturile vacante.
De asemenea, s-a mai dispus dezvoltarea de servicii sociale destinate victimelor violenţei în familie, persoanelor vârstnice și persoanelor adulte aflate în dificultate și s-a cerut să se facă demersuri privind licențierea a două servicii sociale pentru copii și a două servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități.
Desemnarea managerilor de caz pentru cazurile de violență domestică, precum și pentru cazurile de copii din Centrul de primire a copilului în regim de urgență a fost o altă cerință impusă în urma controlului.