Proiectul Legii Pensiilor, care a intrat în august în dezbatere, a suferit câteva modificări, în urma discuţiilor cu sindicatele, care s-au purtat recent în cadrul Consiliului Naţional Tripartit (CNT). Una dintre modificări se referă la majorarea Valorii Punctului de Referinţă (VPR).
Surse din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) au precizat, pentru MEDIAFAX, care sunt principalele modificări care s-au făcut la Legea Pensiilor – act normativ care a intrat în dezbatere publică în luna august.
Astfel, în urma şedinţei care a avut loc recent în cadrul CNT, reprezentanţii MMJS şi cei ai sindicatelor au convenit să facă mai multe modificări.
Una dintre acestea se referă la Valoarea Punctului de Referinţă (VPR) care se va majora şi în funcţie de „creşterea reală a câştigului salarial brut realizat”.
Potrivit surselor MEDIAFAX, propunerea a fost preluată astfel: „Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat”.
O altă modificare se referă la comisionul de 0,5 % pe care administratorii fondurilor de pensii trebuie să-l achite către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Proiectul Legii Pensiilor prevedea, încă din formă pusă în dezbatere publică, ca din 2021, administratorii Pilonului II de pensii să plătească un comision de 0,5% către Casa de Pensii.
„În condiţiile în care Casa Naţională de Pensii face toată operaţiunea de colectare a banilor, de transfer, absolut totul, este normal să ia măcar 0,5% din acest procent de transfer, care este de 2,5%. Atenţie, nu vor fi afectate pensiile celor care sunt la Pilonul II, acesta se ia din comision”, explica, în luna august, Olguţa Vasilescu.
După dezbaterea publică, s-a solicitat să se specifice clar în lege că acest comision nu va fi suportat de salariat.
„Comisionul de 0,5% aplicat lunar asupra sumei totale ce face obiectul operaţiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat se suportă din veniturile administratorilor”, se arată în modificarea proiectului.
De asemenea, potrivit surselor MEDIAFAX, o altă modificare se referă la reducuerea vârstei de pensionare pentru cei care muncesc în condiţii deosbite. Astfel, pentru un an realizat în condiţii deosebite, vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiţii speciale vârsta se reduce cu 6 luni.
O altă modificare prevede o majorare cu 25% a punctajelor lunare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare ca nevăzător.
Sursa> Mediafax