Tragedie într-o familie cu patru copiii din județul Botoșani. Aceștia au rămas orfani de mamă, după ce aceasta a murit din cauza alcoolului.
Drama a avut loc duminică, în localitatea Rădeni din comuna Frumușica. Femeia în vârstă de 39 de ani a murit în casă, în care, în acel moment, mai erau copii minori și soțul.
După ce consumase o cantitate mare de alcool, femeia s-a întins pe pat. La un moment dat, soțul a încercat să o trezească, însă a realizat că aceasta nu se mișcă.
Membrii familiei au sunat imediat la 112, însă cadrele medicale care au sosit la fața locului nu au putut să constate decât decesul.
Cazul a fost preluat de polițiști care efectuează cercetări pentru ucidere din culpa. Potrivit oamenilor legii, s-a solicitat și efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza morții, în vederea luării măsurilor legale.
Iată familia tradițională pentru care se votează la referendum !!