Poliţiştii oraşului Flămânzi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, pe strada P. Rareş din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Coşula.
Întrucât conducătorul auto se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.