Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, colonelul Cristian Amarandei, a devenit, sâmbătă, cetățean de onoare al comunei Ibănești.
Distincția i-a fost acordată în cadrul unui eveniment care a avut loc la Ibănești pentru a marca Anul Centenar, ea fiind motivată de faptul că „Ibăneștiul își răsplătește personalitățile care fac cinste locurilor natale”.
„Originar din satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, domnul colonel dr. ing. Amarandei Mihail Cristian reprezintă o personalitate marcantă a societății botoșănene, având o activitate demnă și perfecționistă în domeniul complex al situațiilor de urgență. Primele aripi ale educației au prins rădăcini la Școala „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița, unde, copil fiind, a crescut cu dorința de a urma o carieră demnă și mereu în sprijinul semenilor. Absolvent al Academiei de Poliție „A. I. Cuza” București – Facultatea dePompieri și doctor în „Inginerie civilă”, dumbrăvițeanul Amarandei Mihail-Cristian este fără îndoială un om pentru oameni”, susține primarul Romică Magopeț.
Anul Centenar a fost marcat, sâmbătă, la Ibănești, printr-un spectacol oferit de Orchestra Rapsozii Botoșanilor și soliștii Daniela Condurache, Elena Mândrescu, Cornelia Ciobanu, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, dar și Fetele de la Botoșani.
Au mai urcat pe scenă Ansamblul Mărgineanca a Casei de Cultură a Sindicatelor Botoșani și Orchestra Mugurelul din Dorohoi.