Deputatul Partidului Pro România, Mihaela Huncă, face demersuri în vederea accesării de fonduri europene în cadrul Programul Operațional Capital Uman ”A doua șansă”, cu scopul de a oferi tinerilor botoșăneni neșcolarizați posibilitatea de a-și continua studiile.
Deputatul botoșănean a luat legătura cu reprezentanții Universitățioi ”Al.I. Cuza„ și cei ai Inspectoratului Școlar Județean pentru a realiza un astfel de proiect în județul Botoșani.
Mihaela Huncă susține că în evidența IȘJ sunt aproximativ 700 de elevi care au abandonat școala în învățământul obligatoriu, în anul școlar trecut.
”Cred că sunt mai mulți, dar și pentru acești 700 de copii ai județului merită să facem ceva. În săptămâna viitoare, vom avea o discuție la Inspectoratul Școlar Județean, cu reprezentanți de la Iași, de la Universitatea ”Al.I.Cuza” pentru a pune bazele unui proiect cu finanțare europeană. Nu putem să stăm și să nu facem niumic pentru acești copii și pentru familiilor lor. Există programul și în învățământul de stat, dar în ultima perioadă, datorită faptului că au fost reduse norme și nu există încadrarea în bugetul alocat, nu s-au putut face clase în plus pentru A doua șansă”, a menționat Mihaela Huncă.
Ea spune că aceste proiecte cu finanțare europeană asigură suport nu numai elevului sau tânărului care a părăsit școala, cât și familiei și școlii.
Deputatul Pro România speră să se implementeze acest proiect, pentru ca în județul Botoșani să vorbim de cât mai puține cazuri de abandon. Prin acest program elevii ar urma să primească burse, rechizite, însă vor fi alocate și burse pentru susținerea familiei, dar și pentru activități de formare pentru cadrele didactice.