O femeie de 42 de ani a fost internată la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, după ce a născut, joi, în ambulanță. Femeia, de loc din Durnești, era la a cincea naștere, iar pe timpul sarcinii nu a fost niciodată la un consult de specialitate.
Pentru că avea dureri puternice iar sarcina era la termen, mama a chemat o ambulanță la domiciliu, însă le-a spus cadrelor medicale că nu a mai simțit fătul mișcându-se în burtă de câteva zile.
Cadrele medicale de la Ambulanţă au realizat pe loc că ceva nu era în regulă, naşterea fiind asistată în autosanitară. Bebelușul a fost scos mort din burta mamei, fiind născut fără puls. În ciuda manevrelor de resuscitare, nu s-a putut face nimic pentru nou născut.
Femeia, dar și copilul mort, au fost transportați la Maternitate. Ea va rămâne internată pentru investigații suplimentare.