Poeta Ana Blandiana, lecție cu elevii de la Şcoala „Ştefan cel Mare” din Botoşani

ana blandiana scoala14Elevii unei clase de la Școala 14 Botoșani au avut privilegiul de a discuta despre arta poetică la lecția de limba și literatura română cu o cunoscută scriitoare. Poeta Ana Blandiana a fost invitată de profesorul Daniela Păduraru la o lecție de limba și literatura română.

Dascălul, pe care programa îl obligă să discute cu elevii de a VII – a despre artă poetică, a conchis că cea mai bună soluţie pentru ca elevii să înţeleagă dificila şi prea teoretica – temă,  este să o roage pe Ana Blandiana să le explice.

like facebook, stiri, botosaniAflată în Botoşani în cadrul taberei de creaţie organizată de Memorialul Ipoteşti, Ana Blandiana a acceptat invitaţia şi a participat la discuţiile, analizele şi interpretările copiilor. Folosind metoda grafiocă de ilustrare a versurilor, copiii i-au arătat poetei cum sună în imaginaţia lor poezia „Cânva arborii aveau ochi”, discutând cu plăcere şi emoţie despre simbolul copacului, ochilor, crengilor, despre condiţia creatorului.

Metoda grafică, horoscopul druizilor, prin care fiecare copil se identifică, se regăseşte în câte un copac, plus un reţetar menit să arate ce înseamnă arta poetica în viziunea Anei Blandiana, au fost câteva din momentele lecţiei deschise, însă o temă mai mult decât teoretică a prins contur şi a putut fi înţeleasă de copii pentru că au putut discuta şi asculta  pe creatoarea Ana Blandiana.”, ne-a explicat profesorul Daniela Păduraru.

Poeta a acordat autografe micilor săi cititori pe ultima sa apariţie editorială, intitulată „Povestiri fantastice”şi s-a îndreptat către Şcoala nr. 11, unde urma să se întâlnească, la invitaţia celor de aici, cu profesori şi învăţători, împărtăşind şi cu aceştia gândurile sale despre creaţie, educaţie, simbol şi mister.

ana blandiana scoala 14

ana blandiana scoala 14

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *