Primarul Botoșaniului, Cătălin Mugurel Flutur, a primit, marți, vizita Ambasadorului Irlandei în România Excelența Sa Derek Feely, care a fost însoțit de Liviu Buzilă – atașatul comercial al ambasadei și de Raluca Curelea, președinta Asociației Româno –Irlandeze pentru Afaceri (R.I.B.A.).
Desfășurată într-un climat deosebit de cordial întâlnirea a avut ca scop promovarea oportunităților de afaceri și găsirea de noi zone de afaceri pentru investitorii irlandezi.
„Pornind de la faptul că în zona noastră funcționează deja trei firme cu capital irlandez, Excelența Sa s-a arătat interesat de oportunitățile pe care atât județul, cât și municipiul Botoșani le pot oferi oamenilor de afaceri din țara sa”, se arată într-un comunicat al Primăriei Botoșani.
Pentru a contura cât mai bine imaginea comunității pe care o reprezintă, Cătălin Flutur a făcut o prezentare a municipiului, a proiectelor cu finanțare europeană care se află în curs de derulare, dar și a proiectelor de viitor.
Pe parcursul discuțiilor a fost subliniat faptul că, deși aflate la extremitățile Uniunii Europene Irlanda și România pot dezvolta relații de parteneriat și de afaceri, modelul irlandez de absorbție și dezvoltare a fondurilor europene putând fi unul inspirațional pentru țara noastră.
Flutur a făcut de asemenea observația că investițiile sunt benefice deoarece crează locuri de muncă acasă la noi, ca o măsură de stopare a migrației forței de muncă autohtone în alte țări.
Vizita ambasadorului Derek Feely se înscrie într-un program regional care cuprinde județele Botoșani și Suceava.
Oficialii Primăriei susțin că, de comun acord, s-a convenit menținerea și dezvoltarea contactului stabilit cu prilejul acestei întâlniri.