Accident cu victime produs de un tânăr de 20 de ani. Acesta se deplasa, duminică, în calitate de conducător auto pe drumul judeţean DJ 282, pe relaţia Săveni-Vlăsineşti, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un mal de pământ care se afla pe marginea drumului, după care se răstoarnă.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a doi tineri, de 16 şi 20 de ani, pasager în autoturism.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat şi că autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere de către celălalt tânăr de 20 de ani.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis. De asemenea, pe numele proprietarului vehiculului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere sau se află sub influenţa alcoolului.