Salariul minim va creşte gradual în următorii patru ani, a afirmat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, precizând că s-a discutat acest aspect în şedinţa de joi a Consiliului Naţional Tripartit, iar Hotărârea de Guvern va fi promovată curând, scrie Adevarul.
„Ieri (joi n.r.) la Consiliul Naţional Tripartit s-a ridicat problema că trebuie să anunţe Guvernul salariul minim, ca bază pentru bugetul pe 2019, dar şi pentru a da predictibilitate şi posibilitate operatorilor economici. Din discuţii a rezultat faptul că având în vedere că trebuie să crească la 2.500 lei în 2022, asta înseamnă 150 de lei brut în fiecare an, au zis că vo scoate HG-ul respectiv”, a spus Hossu, pentru HotNews.ro El a precizat că autorităţile sunt în curs de realizare a actului normativ şi crede că în două săptămâni va fi gata.
„Noi am cerut cât mai repede dar acum chestiunea declarativă a Guvernului e că-l vor scoate repede. Sunt în curs de realizare a actului normativ. Actul notmativ nu trebuie decât să calculeze numărul de zile lucrătoare pentru la anul, pentru că dau şi tarifarul orar pentru numărul de zile lucrătoare de anul viitor. Eu sper că iese repede, în două săptămâni”, a precizat liderul Cartel Alfa.
Guvernul are obligaţia legală să se consulte în Consiliul Naţional Tripartit înainte să modifice salariul minim
Citeste mai mult: adev.ro/pfe7ip