Poliţia Română şi Lidl organizează, pentru al şaselea an consecutiv, campania naţională Verde la educaţie pentru circulaţie. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani şi constă în lecţii interactive de educaţie rutieră, organizate simultan în parcările magazinelor Lidl din întrega ţară.
Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învăţarea şi respectarea regulilor de circulaţie, pentru ca pe termen lung, numărul şi gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi şi copii să fie reduse. În cadrul evenimentului cei mici au aflat de la poliţişti ce reguli de circulaţie trebuie să respecte în drumul lor spre şcoală, locul de joacă sau către casă, prin lecţii interactive.
Peste 80 de copii au fost prezenţi în parcările magazinelor Lidl din municipiile Botoşani şi Dorohoi şi au luat parte la lecţiile prezentate de poliţiştii rutieri.
Prima parte a activităţii s-a desfăşurat sub forma unei sesiuni teoretice, prin care cei mici au aflat ce înseamnă fiecare semn de circulaţie şi au primit informaţii esenţiale pentru siguranţa lor ca pietoni. A doua parte a cuprins o sesiune practică, în care cei mici au aplicat cunoştinţele dobândite, printr-un joc interactiv de circulaţie rutieră.
La finalul activităţii toţi copiii au primit premii.