Antrenorul secund al FC Botoșani, Alin Bejan a declarat în cadrul conferinței de presă înaintea partidei cu Concordia Chiajna că are încredere în jucători ținând cont de calitatea jocului prestat în aceste etape.
”De fiecare dată când se schimbă un antrenor la echipă va fi al suflu, altă emulație, altă concentrare dar sperăm că la ora jocului să fim noi cei care vom fi motivați 100%. Un rezultat nefavorabil te afectează dar ținând cont de calitatea jocului avem speranțe să trecem peste momentul Călărași. Am plătit tribut naivității unor greșeli personale dar asta nu schimbă cu nimic calitatea individuală a fiecărui jucător. Sper să reușim să eliminăm greșelile ținând cont de cele două deplasări unde am înscris câte două goluri și să luăm un singur punct e cam puțin. Ținând cont că și în meciurile de acasă cu Sepsi am avut penalty clar, cu FCSB penalty clar, la Călărași penalty clar, am fost cei mai dezavantajați dar nu suntem noi în măsură să comentăm arbitrajul și greșelile fac parte din joc dar parcă toate împotriva noastră. Mă aștept la un arbitraj corect dar sper să nu fie din București. Ținân cont că vin cu un antrenor nou va fi un meci greu, echilibrat dar avem încrederea și convingerea că la ora jocului jucătorii vor fi 100% capacitați pentru un nou început al campionatului deoarece am adunat puține puncte până acum. Jocul ne dă speranțe că vom aduna și puncte. Spectatorilor le transmit să-i încurajeze din primul minut pe jucători pentru că vor încerca să dea totul pe teren pentru cele trei puncte”, a declarat antrenorul secund al FC Botoșani, Alin Bejan.
Patronul i-a mângâiat,dar le e,, frică”de suporteri. Să vedem ce va fi.