Miercuri, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Havârna aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă au depistat un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, în care se mai aflau doi pasageri, de 57, respectiv 26 de ani, toţi din judeţul Constanţa.
Aceştia se aflau pe raza localităţii Havârna cu intenţia de a achiziţiona obiecte de uz casnic şi electrocasnice vechi.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002 cu amendă în cuantum de 870 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind obligativitatea deţinerii trusei medicale şi utilizarea de anvelope cu un grad foarte mare de uzură, totodată fiindu-i reţinut şi certificatul de înmatriculare.
De asemenea, tânărul de 26 de ani a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.