Peste 100 de elevi de liceu din comuna botoşăneană Prăjeni nu au cu ce merge la şcoală. Aceştia învaţă în oraşul Flămânzi, la 20 de kilometri de şcoală, şi din acest an nu mai au asigurat transport. Majoritea sunt nevoiţi să facă autostopul sau să aştepte ore întregi până să ajungă acasă. Costurile aferente transportului nu sunt decontate, iar părinţii, majoritatea nevoiaşi, sunt nevoiţi să plătească aproape 300 de lei pe lună, scrie ziarul Adevarul.
Peste 120 de elevi din comuna botoşăneană Prăjeni trebuie să parcurgă zilnic cei aproape 40 de kilometri dus-întors până la cel mai apropiat liceu, adică Grupul Şcolar Agricol din Flămânzi. Începând cu acest an şcolar, cei 120 de şcolari din Prăjeni nu beneficiază de un mijloc de transport subvenţionat de stat.
În aceste condiţii sunt obligaţi să se descurce cum pot. ”Este cumplit pentru aceşti copii. Fiecare ajunge la şcoală cum poate. Se trezesc prea devreme, ajung acasă prea târziu. Şi va veni iarna, ce vor face ei atunci?”, spune Daniela Chisăliţă, mama unei eleve de clasa a IX-a din Prăjeni.
Şoferul s-a angajat la stat
Anii trecuţi, elevii din Prăjeni, care învăţau la Liceul din Flămânzi, aveau asigurată o cursă privată. Mai precis un transportator avea un traseu care lega Prăjeniul de Flămânzi. Elevii primeau abonamente pe această rută, iar în baza lor liceul deconta consturile aferente transportului la sfârşit de lună. Cu o lună înainte de începerea acestui an şcolar însă, firma de transport a desfinţat traseul Prăjeni-Flămânzi, fiindcă a rămas fără şofer. Acesta s-a angajat, culmea, la Şcoala Gimnazială din Prăjeni, ca şofer cu jumătate de normă pe microbuzul şcolar. Societatea de transport nu a mai angajat alt şofer în locul acestuia, iar elevii de liceu au rămas să se descurce cum pot.
Autostopul pe marginea drumului şi ore de aşteptare
La liceul din Flămânzi învaţă 117 elevi din Prăjeni, 45 în schimbul de dimineaţă şi 72 în cel de după-amiază. Ca să ajungă la liceu dar şi după terminarea programului, acasă, adolescenţii din clasele IX-XII, în mare aparte aşteaptă autobuzele care tranzitează Flămânziul şi mai apoi se opresc în apropiere de Prăjeni. Pentru a prinde cursa sunt nevoiţi fie să se trezească foarte devreme, fie să aştepte şi câte o oră la marginea drumului. ”Sunt din satul Lupăria, comuna Prăjeni şi anul acesta sunt în clasa a XII a. Eu termina la ora 14.00. Trebuie să aştept 30-40 de minute în staţie. Mă lasă autobuzul la drum, iar apoi merg pe jos până acasă”, spune Roxana, o navetistă din Prăjeni.
Alţii aleg să facă autostopul iar părinţii stau cu grijă. ”Fiica mea vine cu ocazia. Îi spun mereu să aibă grijă cu cine se urcă în maşină. Încerc să-i spun să fie doar cunoscuţi. Am inima câte un purece până vine acasă. Este foarte greu mai ales iarna. Seara ies la ora 20.00 şi nu au cu ce să vină acasă. Este noapte şi noi stăm cu grijă”, spune Daniela Chisăliţă. Ioana, o altă elevă de clasa a XII-a, face şi câte o oră pe drum. ”Deşi sunt aproximativ 20 de kilometri eu fac şi câte o oră. Dus-întors două ore. Sunt care merg pe jos şi câte 5 kilometri. Fac o oră şi jumătate”, spune Ioana.
Aproape 300 de lei pe lună pentru transport
Dincolo de pericolele aferente autostopului, a timpului pierdut, părinţii spun că lunar scot mulţi bani din buzunar. ”Şi mai plătim şi din buzunarul nostru. Nu decontează nimeni”, spune Daniela Chisăliţă. Roxana, de exemplu, din satul Lupăria, comuna Prăjeni cheltuie zilnic 14 lei cu transportul. Conform unui calcul simplu, asta înseamnă aproximativ 280 de lei pe lună numai deplasarea la şcoală. Liceul din Flămânzi are un microbuz şcolar, dar, spune directorea liceului, abia face faţă transportului elevilor de gimnaziu. Totodată, fără eliberarea abonamentelor, liceul nu le poate deconta transportul. ”Liceul are un microbuz şcolar de numai 17 locuri. Acest microbuz abia poate să facă faţă cerinţelor din zonă, nu poate să-i ducă pe elevi la Prăjeni. Conform legii şcoala nu poate să achiziţioneze abonamente în numele elevilor”, spune Augustina Fegher directoarea liceului tehnilogic din Flămânzi. Deocamdată se caută un agent economic care să fie dispus să inaugureze un traseu Prăjeni-Flămânzi şi să ofere abonamente elevilor.
Sursa: Adevarul