Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni, la Botoșani, că este grav faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, și-a implementat în județe oameni ca și el și că ”teleormanizează România și județele”. El a spus că s-a ajuns ca la nivelul PSD oamenii incomozi să fie amenințați sau ademeniți cu funcții, iar Pro România reprezintă alternativa acelor care cred că PSD merge în direcția greșită.
”Vreau să facem o echipă puternică și cu oameni care au lucrat în sistemul de educație, cu primari care își conduc comunitățile foarte bine, cu toți cei care nu pot fi cumpărați cu funcții trecătoare și nu pot fi amenințați că își pierd funcțiile. Din ce a fost PSD, acum s-a ajuns de la nivel central ca și în teritoriu oamenii să fie amenințați , să fie ademenți cu diverse funcții fără ca nimeni să le dea o direcție, o viziune de dezvoltare pentru Botoșani. Suntem din ce în ce mai mulți la Pro România. Ținem ușa deschisă pentru toți oamenii buni și închisă pentru cei care vor vrea să sară la un moment dat din barca care se scufundă. Noi nu suntem anti PSD-iști. Suntem anti Dragnea și Dragnea nu e PSD-ist și nu reprezintă ceea ce a însemnat o politică social-democrat europeană. Și cel mai rău lucru care se întâmplă este faptul că domnul Dragnea și-a găsit niște oameni ca și el, pe care îi implementează în județ, în teritoriu, că teleormanizează România și județele. Nu poate și Botoșaniul, și Timișul și Satu Mare să funcționeze după modelul care l-a făcut domnia sa în Teleorman 20 ani. Ați văzut că s-a terminat rău. Oferim o alternativă acelor oameni care spun că PSD merge în direcția greșită. Sper ca PSD să revină la ceea ce a fost, dacă se întâmplă așa cu mare drag colaborăm, facem proiecte bune”, a menționat Ponta.
Întrebat dacă a purtat vreo discuție cu liderul PSD Botoșani, Doina Fedeovici, cu privire la reformarea PSD, Victor Ponta a răspuns: ”Nu știu dacă doamna Federovici este cel mai mare reformator al PSD. Nu am avut nicio discuție, dar nu-mi inspiră ideea de reformă. Rău este că deja apar o mulțime de Liviu Dragnea în județ, cu pantaloni sau cu fustă, care cred că dacă au protecția lui Dragnea pot să se comporte la fel în județ”. a menționat Ponta.