Un elicopter SMURD a fost chemat duminică, la Botoșani, pentru a prelua un bolnav în stare gravă. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a căzut inconștient pe strada Bucovinei.
O ambulanță a plecat la fața locului, de unde l-a preluat pe pacient în comă, în urma unui accident vascular cerebral.
Pentru că starea acestuia era critică, medicii au cerut sprijinul unui elicopter SMURD care să îl transfere într-o clinică din Iași.