Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat controale la mai multe unităţi economice din judeţul Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu produse accizabile.
Astfel, în urma verificărilor efectuate la punctele de lucru a două societăţi economice din comuna Cristineşti au fost identificate două persoane, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 29 de ani, care deţineau în vederea comercializării cantitatea totală de 95 de pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina, cu timbru de acciză specific ţării de origine, fără a avea documente justificative.
În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Totodată, cantitatea de 1.900 de ţigarete, în valoare de aproximativ 1.140 de lei, a fost confiscată, potrivit IPJ Botoșani.