Elicopterul SMURD a fost chemat, miercuri după-amiază, pentru a prelua femeia grav rănită în explozia de miercuri dimineață de la Darabani. Ambulanța aeriană a aterizat la Unitatea Militară 01189, de unde a preluat pacienta cu arsuri majore pentru a o transporta la Iași.
Vă reamintim că femeia în vârstă de 75 de ani, din oraşul Darabani, a ajuns, miercuri dimineaţă, la spital cu arsuri pe faţă şi mâini în urma unei explozii care s-a produs în bucătăria din locuinta sa.
S-a intamplat în jurul orei 07.00, când femeia a vrut să folosească aragazul, însă, în momentul în care a aprins un chibrit, gazul acumulat în încăpere, care provenea de la o butelie, a explodat.
Deflagraţia a fost urmată de incendiu. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Punctul de lucru Darabani si un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță din localitate. In timp ce cadrele medicale acordau primul ajutor calificat victimei, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului si înlăturarea efectelor exploziei. Flăcările au distrus o parte din bunurile din bucătărie.