Membrii Comitetului Executiv Județean al PSD Botoșani s-au delimitat categoric de declarațiile din ultima perioadă ale deputatului Răzvan Rotaru, care a formulat mai multe acuzații împotriva PSD și a conducerii centrale a partidului. Ei susțin că scandalul generat de Rotaru este inutil.
CEJ Botoșani s-a întrunit luni în ședință și, deși a fost invitat, deputatul Răzvan Rotaru nu a fost prezent la această ședință, motivând probleme de ordin personal.
O poziție la fel de tranșantă a avut-o primarul comunei Vorona, Ștefan Aurel care a spus că „este inadmisibil ca membrii aceleiași echipe să se poziționeze ostil față de partid. Această guvernare PSD a realizat cele mai mari majorări de salarii și a alocat cele mai mari sume pentru dezvoltarea locală prin PNDL. În loc să continuăm toate aceste lucruri, vin colegi care generează un scandal inutil. Aceste lucruri trebuie să înceteze imediat”.
La rândul său, primarul orașului Săveni, Relu Târzioru, consideră că parlamentarii care au creat certuri în PSD, ar trebui să stea mai mult în rândul oamenilor.
„Nouă nu ne arde de scandal. Noi comunicăm în fiecare zi cu cetățenii și ei ne spun tot timpul să terminăm cu aceste certuri și să facem ceea ce le-am promis pentru că ei au avut și au în continuare încredere în noi. Poate ar fi cazul ca parlamentarii care au creat aceste probleme să stea mai mult în rândul oamenilor ca să înțeleagă ce este important pentru cei care i-au votat”,a declarat Relu Târzioru.
Comitetul Executiv Judetean este format: președinți de organizații, primari, viceprimari parlamentari, președinte și vicepreședinți ai CJ, viceprimari ai municipiului reședință de județ, consilieri județeni, consilieri municipali și alți membri.
Rotaru nu s-a pozitionat ostil fata de partid, asa cum cu vadita ticalosie declara Stefan! Pentru limitatul asta, se pare ca partidul reprezinta draknea; miroase de la o posta a mentalitate comunisto-bolsevica! Cat despre Tarzioru, cred ca mai degraba ar trebui sa coboare el in strada, sa vada ce gandesc oamenii si sa mai scoata capul din Rromales TV!
Din cat il cunosc pe domnul stefan, cred ca nici el nu crede in ceea ce spune.Daca nu, insemna ca ne-am intors in perioada intunericului mintii pe care o speram incheiata. Sau n-am iesit inca din ea?