Doi copii şi o femeie de 44 de ani care se aflau, duminică, într-un microbuz Opel Vivaro, care circula pe drumul european E58, pe raza localității Buda, au fost răniți, într-un accident rutier.
Mașina cu care se deplasau a fost lovită în spate de un autoturism Rover, care circula în același sens, după care s-a răsturnat. Șoferiţa Roverului (în vârstă de 46 de ani) care a produs accidentul, nu a păstrat distanța regulamentară față de bus, iar în momentul în care aceasta a frânat a intrat în el.
Inițial, autoritățile au fost anunțate că accidentului nu are victime, însă, ulterior, la fața locului au fost trimise două ambulanțe, care au preluat victimele.