Percheziții domiciliare. Două femei au încheiat peste 150 de contracte de creditare pe numele unor persoane fizice, fără cunoștința acestora, și și-au însușit banii

perchezitii, stiri, botosani, mascatiPoliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare, miercuri, trei mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

like facebook, stiri, botosaniDin cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că două femei de 41 şi 48 de ani, dintre care una angajată a unei societăţi de creditare iar cealaltă broker de asigurări, au încheiat, în perioada 2015-2018, un număr de 153 de contracte de creditare pe numele unor persoane fizice, folosind fără drept datele personale ale acestora şi fără ca respectivele persoane să aibă cunoştinţă despre acest fapt, în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale injuste.

Ulterior, femeile şi-au insuşit sumele de bani obţinute în urma contractelor de creditare, pe care le-au semnat în fals.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals în formă continuată.

Cu ocazia percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, două laptop-uri, mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice, ştampile falsificate, precum şi alte bunuri cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la comiterea infracţiunilor.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte suma de 1.250.000 de lei.

Cele două femei sunt cercetate în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în vederea luării măsurilor legale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspectul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *