Un tânăr de 19 ani s-a urcat băut la volan și fără permis și a provocat un accident. Acesta se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul judeţean DJ 293 de pe raza localităţii Mileanca, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Echipajul de poliţie ajuns la locul producerii evenimentului a constatat că tânărul emana halenă alcoolică, procedându-se la testarea alcoolscopică a acestuia. Valoarea rezultată a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior el fiind condus pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Oamenii legii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, în vederea luării măsurilor legale.