Marius Budăi: „Evaluările economice internaționale confirmă rezultatele pozitive ale guvenării PSD+ALDE, în ciuda mesajelor tendențioase din partea Opoziției și președintelui Iohannis”

marius budaiParlamentarul social democrat Marius Budăi președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a prezentat astăzi ultima evaluare realizată de Agenția de rating Moody’s prin care se reconfirmă ratingul de țară al României cu perspectivă stabilă. În următorii doi ani, agenția de rating prognozează o creștere a PIB-ului real cu 4% în 2018, respectiv de 3,5% în 2019.

Evaluarea profesionistă a uneia dintre cele mai mare instituții de rating internațional confirmă buna performanță economică a României în guvernarea PSD-ALDE. Astfel se devoalează, dincolo de orice dubiu, politicianismul ieftin bazat pe demagogie, manipulare și intoxicare a opiniei publice, practicat de domnul președinte Iohannis și aliații săi din Opoziție. Evaluările efectuate de Moody’s demonstrează că mesajele partidelor din Opoziție prin care anunță că nu sunt bani de pensii și salarii nu se bazează pe realitate, ci au doar rolul de a induce panică și dezordine socială”, a declarat Marius Budăi.

În opinia deputatului PSD, președintele Klaus Iohannis și liderul PNL Ludovic Orban se descalifică repetat, rostind neadevăruri și calomnii la adresa PSD, care sunt contrazise mereu de realitatea economică.

Consider că prin declarații de tip alarmist, Opoziția încearcă să alimenteze o dezbinare la nivelul societății, care este inutilă și periculoasă, întrucât generează instabilitate la nivel economic. Cine e mai credibil? O agenție internațională de rating pentru care acuratețea, profesionalismul, corectitudinea și prestigiul sunt vitale pentru existența ei sau mai mulți oameni politici care acuză și pun etichete pentru a reuși să creeze haos la nivel social și să răstoarne o coaliție de guvernare votată legitim de români?”, a încheiat deputatul social-democrat botoșănean.

Sursa: comunicat PSD

10 thoughts on “Marius Budăi: „Evaluările economice internaționale confirmă rezultatele pozitive ale guvenării PSD+ALDE, în ciuda mesajelor tendențioase din partea Opoziției și președintelui Iohannis”

  1. Dacă mai coboram la nivelul de cunostinte economice a lui budai chiar ca nu mai avem minte.Nivelul lui este de sofer angajat pe pile la protecția copilului,restul e minciuna.Asta ca sa nu mai spunem cum plătesc pesedistii evaluările pozitive(vezi cazul Giuliani).Oricum e doar o pb de timp pana tara cade în cap ca grecia,dar pe noi nu ne va ajuta nimeni.Oricum după dragnea o sa ne tb 30 de ani sa ne revenim.Pb e ca si opozitia e de călcat.Nici nu stii ce e mai aru,un prost ca budai sau un escroc precum soptica?Din pacate astea sunt opțiunile noastre

  2. Bine va mai era cu Base cind era si presedinte si guvern.A-ti dus-o ca-n povesti si numai in cintec.Acu salarii marite,pensii,vaucere ,zile libere,. mare,munte s-o tinem tot asa si sa-i criticam pe jandarmi si Dragnea

  3. Domnilor de la guvernare se aude ca vreti sa taiati salariile sau pensiile ca si cei de la PDL -PNL cu le mai zice ???
    Va rog sa nu umblati la pensii ca mi aduc aminte ce trist a fost avem rate la banca si au taiat salariile si pensiile doar cei de la PNL cand vin asta fac !
    Au auzit ca daca vin ne taie pensiile si salariile ca am votat cu PSD??
    ADEVARAT DOMNULE BUDAI?
    ROG SA DEZIMITITI ZVONUL!

  4. Fereasca Dumnezeu sa vina iar teroarea portocalie acum usor vopsita in galben la putere ne storc si de toate cum au facut in vremuri care nu demult au trecut sa ne ia pensiile si salariile care au fast marite !
    TRAIASCA PSD ..PARTIDUL CELOR MULTI DIN TOATA ROMANIA!
    AVEM NEVOIE DE PARTID CARE SA DE LA POPOR NU SA LE IA SALARIILE SI PENSIILE CUM AU FACUT LIBERALII CU TOAROAREA PORTOCALIE!
    cei rai din psd vor pleca
    POPORUL CEL MULT VOTANT MAJORITAR TACE, STIE CINE LA JETUIT , STIE CNE IA TAIAT PENSIILE SI SALARILE ,SI STIE CINE IA MARIT PENSIILE SI SALARIILE!

  5. Daniil, sper ca pensiie sa va fie pe masura inteligentei voastre; ati muri de foame…nu ganditi decat cu stomacul….suflete moarte…

  6. Pentru „Aproapele tau”: la cum scrii, cred ca ar trebui sa te intorci la scoala…doamna invatatoare te asteapta…

  7. Viorel…., ce nume predestinat! Ar trebui sa spui „multumesc” de fiecare data cand un om cu scoala (chiar si generala…) te baga in seama! La cum scrii, cred ca Dancila a copiat de la tine la teza, la romana…

  8. Imi pare rău, însă trebuie să va spun că toți sunteți pe ,, marginea” problemei analizate. Rating-ul de țară reprezintă doar ,,un aspect al evoluției economice”, în nici un caz o evaluare complexă. Să fie clar, măi Budăi” Conform realității, așa cum spui tu, dacă Trezoreria statului se împrumută ,, la greu” din mai multe surse ( bănci din România, titluri de stat distribuite cetățenilor, chiar din surse externe), ce trebuie să înțelegem??? Că angajamentele României devin atât de mari, încât viitorul imediat nu poate fi deloc roz Si dacă la majorările de cheltuieli bugetare ( pensii, ajutoare, salarii mărite) se agaugă și ratele scadente ( din ce în ce mai mari), atunci trebuie să ne punem întrebarea – când și CUM vom capota ca nație!! Tu ce înțelegi, Budăi??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *