Un botoșănean s-a ales cu mașina avariată după ce a parcat-o la Carrefour în municipiul Suceava. Un carambol cu cinci mașini a avut loc vineri, în parcarea de la Carrefour din municipiul Suceava. În timp ce conducea autoturismului în parcarea unui complex comercial din municipiul Suceava, ajuns la intersecția cu calea de acces principală, un bărbat de 25 de ani, din județul Iași, nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea” și intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un localnic de 29 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 25 de ani, a ricoșat într-un alt autoturism parcat, care, la rândul lui, a lovit alte două vehicule parcate.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 28 de ani, din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.