Imagini șocante postate pe rețelele de socializare după ce o femeie din comuna Vorona, județul Botoșani și-a bătut fetița și i-a reproșat că a cheltuit ‘pe prostii’ leul pe care i l-a dat ca să își cumpere mâncare.
Potrivit oamenilor din sat, femeia este cunoscută ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice și are trei copii cu un bărbat din sat.
În imaginile postate pe Facebook, femeia și-a agresat fetița care ar fi vorbit la școală, cu învățătoare, chestii legate de familie, în special nevoile pe care le îndură zilnic și lipsa ajutorului și suportului emoțional din partea mamei.
Învățătoarea i-ar fi atras atenția femeii, iar aceasta din urmă s-a răzbunat pe fiica ei.
„Tu ce ai spus la școală, la învățătoare, că am sunat-o și am vorbit, că te-a învățat mamaia să fii încăpățânată, că îi semeni ei? Ești încăpățânată și ei semeni ei și te apără ea?”, se aude pe clipul video în care mama își bate fetița.
„Las-o nu o mai bate, acum noaptea o bați, ziua nu se poate?”, a fost reacția soacrei femeii care a fost, la rândul ei, bătută în mai multe rânduri.
„Eu ți-am dat 1 leu ție și 1 leu lui. Ți-am spus să îți iei de mâncare. Nu să iei gume și căcaturi de pus pe mâini”, i-a reproșat mama fetiței sale în timp ce o lovea cu sălbăticie.
Imaginile au fost postate pe Facebook și au devenit în scurt timp virale, mii de oameni acuzând-o pe femeia din imagini pentru brutalitatea de care a dat dovadă.
Sursa: Observator TV