Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) în anul şcolar 2018-2019.
Astfel, prima probă scrisă din cadrul EN VIII (limba şi literatura română) va avea loc în data de 18 iunie 2019. Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 20 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă -pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în data de21 iunie.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestațiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.
Precizăm că înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 3 – 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2018 – 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019.
Ulterior afișării rezultatelor, în perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a și părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeași procedură și absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admiși în licee din alt judeţ.
Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 – 8 iulie.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere, potrivit Ministerului Educației.