Zeci de fermieri botoșăneni s-au înscris în cadrul programului guvernamental de susţinere a creşterii raselor autohtone de porci Mangaliţa şi Bazna, însă niciunul nu a primit vreun purcel din cele două rase până acum. Cristian Delibaș, directorul Direcției pentru Agricultură Botoșani, a declarat că nu se știe dacă până la sfârșitul anului vor ajunge porci Mangalița sau Bazna în județul Botoșani. Un număr de 96 de fermieri sunt înscriși în program.
”Nu avem furnizori de rasă la nivelul județului Botoșani, nu avem procesator la nivel de program în județ. În Botoșani avem Mangalița și Bazna, dar nu avem certificat de unde să luăm această specie și să o dăm în creștere. Am avut discuții cu cei care dezvoltă această afacere din anii anteriori și au spus că în limita posibilităților, disponibilităților pentru alte județe, ne vor da și nouă”, a menționat directorul Direcției Agricole Botoșani.
Guvernul a aprobat în 10 ianuarie o schemă de sprijin financiar pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa de care vor beneficia în perioada 2018 – 2020, fondurile totale alocate depăşind 4 milioane de euro.