FOTO Au început asfaltările pe drumul județean DJ 293 Dumeni – Havârna

Asfaltare Dumeni - Havarna_4Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta au fost prezenți astăzi pe DJ 293, tronsonul Dumeni – Havârna, acolo unde se lucrează la turnarea covorului asfaltic.

Lucrările au fost demarate astăzi și conform estimărilor, vor fi finalizate în aproximativ 2 săptămâni, stratul de asfalt fiind turnat pe o lungime de 10 km.

like facebook, stiri, botosaniDe asemenea, cei doi oficiali au verificat și starea asfaltului de pe cei 10 km ai tronsonului Dumeni – Cordăreni, constatând că lucrările finalizate de curând au fost executate corespunzător.

Verificările în teren au continuat cu vizita pe șantierul obiectivului de investiții ”Reabilitare pod peste râul Jijia” pe DJ 292, în comuna Broscăuți, acolo unde lucrările sunt intr-o fază avansată de execuție. Acestea se desfășoară conform graficului de lucrări și există convingerea că vor fi respectate termenele de finalizare prevăzute în contract.

Conducerea Consiliului Județean Botoșani apreciază că lucrările de pe drumurile județene au ajuns la un ritm normal de desfășurare și că, în măsura în care condițiile meteo se mențin favorabile, nu vor mai exista întârzieri, potrivit unui comunicat de presă.

Asfaltare Dumeni - Cordareni_6

One thought on “FOTO Au început asfaltările pe drumul județean DJ 293 Dumeni – Havârna

  1. Apreciez foarte mult inițiativa autorităților de a asfalta drumul județean DJ293. Bine că se vrea și că se poate. Felicitări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *