În perioada 29-30 august, poliţiştii municipiului Botoşani au organizat o acţiune în piaţa centrală a oraşului şi în zona adiacentă, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi a altor fapte de natură contravenţională sau penală care ar putea afecta siguranţa comunităţii.
Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost legitimate 142 de persoane şi verificate 44 de autovehicule şi şi 14 unităţi economice.
În urma neregulilor constatate poliţiştii au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.500 de lei. Cele mai multe, 26, au fost aplicate conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
De asemenea, s-a dispus confiscarea de ţigarete fără timbru de acciză, îmbrăcăminte şi numerar în valoare de 2.100 de lei.