Aproape 300 de amenzi date șoferilor vitezomani și zeci de permise reținute, în urma unor acțiuni ale polițiștilor rutieri

radar, stiri, botosani, politia rutieraTimp de o săptămână, poliţiştii rutieri au efectuat o acţiune pe raza întregului judeţ pentru prevenirea şi combaterea faptelor generatoare de accidente rutiere.

Poliţiştii au desfăşurat activităţi de control în trafic, pentru creşterea gradului de disciplică rutieră, printr-o prezenţă activă în zonele de competenţă.

like facebook, stiri, botosaniPrincipalii factori care favorizează victimizarea prin accidente rutiere şi  care contribuie la creşterea riscului rutier sunt:

  • Indisciplina pietonilor, bicicliştilor sau a conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală
  • Nerespectarea normelor rutiere referitoare la regimul legal de viteză, acordarea priorităţii de trecere, depăşiri
  • Neatenţia pe timpul conducerii vehiculelor, cauzată de utilizarea telefonului mobil sau purtarea unor discuţii cu ceilalţi pasageri din vehicul
  • Modul agresiv de conducere al autovehiculeleor
  • Oboseala la volan, cauzată de nerespectarea timpilor de conducere şi de odihnă

Acţiunea s-a desfăşurat în şapte etape, câte una pentru fiecare zi a săptămânii,atât în mediul urban cât şi în cel rural. În urma neregulilor constatate, poliţiştii rutieri au aplicat 518 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte 137.000 de lei. Cele mai multe, 293, au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, poliţiştii au sancţionat contravenţional şi 46 de pietoni şi 12 biciclişti. Totodată, au fost reţinute 26 de permise de conducere şi retrase 10 certificate de înmatriculare.

Astfel de acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru creşterea gradului de disciplină rutieră.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *