Președintele PSD Botoșani Doina Federovici împreună cu deputatul Costel Lupașcu și cu subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale Angel Gheorghiu au efectuat o vizită de lucru în comuna Cristești pentru a vedea care este stadiul obiectivelor de investiții aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
„S-a dat startul pentru cele mai importante investiții de infrastructură din comuna Cristești. Guvernul PSD își respectă promisiunile față de botoșăneni. 2,9 milioane euro au fost alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale pentru refacerea drumurilor și unităților de învățământ din această localitate. Așa cum și-a asumat la începutul acestui mandat toată echipa de la PSD Botoșani, prioritățile le reprezintă modernizările de drumuri, școli și unități medicale. Fiecare botoșănean a văzut că s-a schimbat radical abordarea: ne-am propus ținte de dezvoltare, am evaluat cât ne costă și Guvernul PSD a alocat banii pe perioade multianuale pentru fiecare primărie. Cel mai important este că avem investiții în fiecare localitate din județ”, a declarat Doina Federovici.
La nivelul județului Botoșani, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, pentru comuna Cristești s-au alocat fonduri pentru reabilitarea și construcția de noi grădinițe și școli și modernizări de drumuri, toate obiectivele fiind în procedură de licitație, cu excepția DC 51 la care deja s-au început lucrările de asfaltare:
- Asfaltare și modernizare drumuri comunale de interes local în comuna Cristești, DC 51 Cristești, segment ce face legătura cu DJ 207N Botoșani-Curtești-Cristești și urmează reabilitarea segmentului ce leagă localitățile Coșula-Buda-Pădureni-Oneaga-
Mănăstirea Voronei. - Construire și dotare grădiniță în sat Cristești
- Demolare, construire și dotare Școala Primară nr.2 Oneaga
- Reabilitare, modernizare și dotare pentru: Școala Gimnazială nr.2 Oneaga, Școala Primară nr.1 Cristești, Școala Primară nr.3 Schit Orășeni, Școala Primară nr.4 Unguroaia.
Totodată este în curs de licitație prin Compania Națională de Investiții construirea și dotarea căminului cultural din Cristești, iar prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este prevăzută achiziționarea unui autogreder care să fie folosit de primărie pentru lucrări de amenajare și deszăpezire a drumurilor din comună.
„Vreau să le demonstrez locuitorilor din Cristești că nu s-au înșelat atunci când mi-au acordat încrederea lor. Alături de echipa de la primărie și de colegii mei social-democrați de la județ ne-am propus ca până în 2020 să modernizăm complet fiecare sat din localitate. De 28 de ani nu s-a făcut nimic aici. De aceea, voi face tot ce ține de mine pentru a se implementa toate investițiile aprobate. Botoșănenii de aici merită și trebuie să aibă cât mai repede acces la drumuri asfaltate, iar copiii să beneficieze de condiții ridicate de siguranță și igienă în fiecare grădiniță și școală din comună. Voi fi zilnic pe teren și voi urmări pas cu pas realizarea lucrărilor la toate obiectivele pentru care au fost alocate fonduri”, a declarat Lucian Borfotină, primarul comunei Cristești.
Sluga psd-ista si lingau de usi ..;…
dar de spalarile de bani prin proiecte ,intocmite de gasca ta de mafioti ,adusi din pizzeria maggic land si angajati in primarie , nu spui nimic?????!!!
D e 28 de ani nu s-a gasit nimeni sa fure inteligent ca tine , ,,domnu director „,
si gasca ta de mafioti
dar ti se infunda candva , nu dormi linistit , ca oamenii nu sunt prosti, care incredere , cand i-ai platit pentru voturi ,si rasplatit cu functii ?
Abordarea doamnei Federovici seamănă a manipulare politică- 100%. Să explic de ce: pentru ca prin PNDL nu se alocă bani pur si simplu de către ministertul dezvoltării. Comuna a depus un proiect care a primit finantare. Si atunci, cum justifici mătăluță, mare senator, ideea că PSD ,, își ține promisiunile” Eu cred că adevărul este altul: fie că cineva din Primărie se pricepe la proiecte, fie că administrația a fost ajutată de o firmă specializată
( evident, pe bani, nu degeaba); cert este că a câștigat acest proiect. Este meritul lor, nu al Programului de guvernare, pentru ca fondurile structurale ale UE sunt la dispoziția fiecărui stat membru, în nici un caz ca urmare a ,,promisiunilor” PSD. Este bine să măsurăm cuvintele cu mai multă acuratețe!