În comuna Hilişeu Horia,judeţul Botoşani, situată aproape de graniţa României cu Ucraina, nu există niciun restaurant, patiserie, cofetărie şi evident niciun fast-food. Mulţi localnici, mai ales cei în vârstă, nu au gustat niciodată pizza. Cei tineri se puteau bucura de astfel de preparate culinare, considerate exotice la ţară, doar când ajungea la oraş, adică la cel puţin 25 de kilometri depărtare, scrie Adevarul.
Anul trecut însă, un muncitor în construcţii a dechis prima pizzerie a satului şi singura de altfel pe o rază de aproximativ 30 de kilometri. În cel mai scurt timp, pizza a făcut senzaţie la Hilişeu Horia. Nu trece o zi, fără ca localnici să nu mânânce pizza, iar afacerea săteanului merge ca pe roate. Chiar şi bătrânii se delectează cât mai des posibil cu o felie de pizza, servită chiar pe terasă.
”Pizza a ajuns să fie mâncată mai des ca mămăliga şi barabulele(n.r. cartofii) la Hilişeu. Aşa ceva nu s-a mai văzut”, spune un localnic, la rândul său îndrăgostit de pizza. Pizzerie după şaptea de muncă în Italia Povestea pizzeriei de la Hilişeu Horia a început acum un an de zile. Ovidiu Ionică, un sătean din comuna botoşăneană, a muncit şapte ani pe şantierele din Italia. A strâns bani şi a construit iniţial o covrigărie lângă şcoala sătească. ”La vremea aceea părea o idee bună. Vedeam cum copiii mei cumpără snacks-uri şi tot felul de chimicale. Am zis atunci să fac o covrigărie. Aşa am început. Soţia mea lucra la făcut covrigi şi iniţial ne-am luat aparate la mâna a doua”, spune Ovidiu Ionică. În cel mai scurt timp, botoşăneanul şi-a extins afacerea şi s-a decis să facă pizza.A extins construcţia, amenajând şi o terasă cu scaune. ”Am văzut că atunci când merg la oraş copiii cer pizza. Am zis, hai să aducem pizza şi în comună. Nu ştiam dacă va merge, dar am încercat. Aveam două preparate, pizza şi covrigi“, spune săteanul. Totodată Ovidiu Ionică a beneficiat şi de subvenţia pentru start-up.
”Clădirea şi amenajările principale le-am făcut cu banii strânşi de mine, mai apoi prin start-up am reuşit să ne cumpărăm utilaje noi în locul celor second hand. Plus noi aparate pentru pizza. Am reuşit să şi angajăm”, spune botoşăneanul. ”Pască cu caşcaval şi salam”, preferata sătenilor Afacerea cu pizza a mers nesperat de bine la Hilişeu Horia. Sătenii s-au îndrăgostit pe loc de preparatul de origine italiană. Terasa este plină iar localnicii dau mereu târcoale pizzeriei.
”Zilnic facem cel puţin 40 de pizza. Este foarte solicitată. Oamenii de aici s-au îndrăgostit efectiv de pizza. Mai ales din cei care nu au mâncat niciodată. Vin şi mănâncă aici. Este plină terasa.”, spune Simona Ionică, soţia săteanului care a deschis pizzeria. De altfel Simona Ionică este cea care prepară zilnic zeci de pizza pentru clienţi. Are calificare în bucătărie şi patiserie şi spune că au ajuns să aibă comenzi în toată comuna, dar şi în satele învecinate.
„Vin comenzi de peste tot. Vin din comunele învecinate şi iau câte patru pizza. Noi le amabalăm frumos în cutie şi le predăm imediat. Vin şi de la 20 de kilometri depărtare, adică din municipiul Dorohoi pentru a ne gusta pizza.”, spune Simona Ionică.
Chiar şi cei mai în vârstă au ajuns să dea de gustul pizzei.
”Sunt care au cumpărat pentru bunici şi părinţi. După aceea veneau singuri bătrânii să cumpere. Spuneau că este bună pasca cu caşcaval şi salam. Aşa-i spun ei”, precizează botoşăneanca. Mulţi săteni trecuţi de 40 de ani, mai ales agricultorii au gustat cu această ocazie pentru prima dată în viaţa lor pizza. ”Nu am mai mâncat aşa ceva. Am auzit de la copii, dar nici nu ştiam că-i aşa de bună. Când trec pe aici, îmi cumpăr câte-o felie.”, spune un sătean mai în vârstă.
Un preot din Dorohoi de fiecare dată când trece prin comuna botoşăneană cumpără pizza de la Hilişeu. ”Este foarte bună. Este preferata copiilor şi le duc mere acasă când trec pe aici”, spune preotul. Cele mai multe comenzi sunt la zilele onomastice.
”Se comandă şi câte 15 odată”, spune Simona Ionică.
Comenzile se dublează atunci când începe anul şcolar. Cum nu toţi părinţii au bani să le dea zilnic copiilor pentru pizza la şcoală, patronul pizzeriei s-a gândit la o facilitate: dă „pe caiet“. „Când începe şcoala comenzile se înmulţesc. Gândiţi-vă că avem peste 200 de copii la şcoală. Nu toţi părinţii au bani de pachet, aşa că dăm la caiet. Servim copiii atunci când le este foame şi, la sfârşit de lună, părinţii plătesc“, spune Ovidiu Ionică.
Citeste mai mult: adev.ro/pdwyb0