Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea organelor judiciare şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de un bărbat de 42 de ani, din comuna Hudeşti, acesta fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt.
Din cercetări a rezultat faptul că în noaptea de 17 spre 18 iulie, împreună cu un alt bărbat, a pătruns fără drept în incinta unai societăţi comerciale din localitatea de domiciliu, de unde a sustras o sumă de bani şi cartele telefonice, prejudiciul creat fiind de 7.500 de lei.
Totodată, cei doi au încercat să pătrundă şi într-o altă societate comercială, fără a sustrage însă bunuri sau valori.
În urma activităţilor investigative efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul, în timp ce se afla sub măsura controlului judiciar impus la data de 21.07.a.c, a comis alte trei fapte de furt, încălcând astfel obligaţiile impuse.
În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, în vederea recuperării întregului prejudiciu şi luarea măsurilor legale.