Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, îl contrazice pe primarul Cătălin Flutur și spune că lucrările la Zona de agrement Cornișa nu sunt finalizate. Acesta a făcut o vizită în teren și spune că a văzut o serie de lucrări încă în desfășurare la Cornișa. Viceprimarul a precizat totodată că recepția obiectivului nu a avut loc nici până la această dată, deși Flutur a anunțat public că recepția se va face la începutul lunii august.
”În vizita pe care am făcut-o în Parcul Cornișa, am văzut o serie de lucrări în desfășurare, ceea ce demonstrează că nu s-au finalizat lucrările din acest parc de agrement. Dar cred că sunt și alte motive pe care ar trebui să le aducă în atenția populației managerul de proiect și domnul primar. În ceea ce privește recepția la parcul Cornișa, nu am primit nicio notificare concretă pentru demararea recepției în comisie, în care să ni se transmită ora și data când putem începe, având referatele de specialitate înaintate către Inspectoratul de Stat în Construcții și plata fiind efectuată, acestea fiind niște condiții obligatorii pentru a putea începe stabilirea unui calendar pentru recepție”, a menționat Cosmin Andrei.
Primarul municipiului Botoșani a declarat că lucrările la Cornișa au fost finalizate și că urmează recepția, respectiv probele.