”Artă á la Cluj” – Expoziţie de prezentare a judeţului Cluj, în municipiul Botoşani

siteSub egida „Centenar România”, Şcoala Populară de Arte Cluj, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj organizează, în perioada 24 august – 13 septembrie 2018, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din municipiul Botoşani, expoziţia de prezentare a judeţului Cluj, „Artă á la Cluj”.

Aceste lucrări, rod al unei munci asidue, care se întinde pe parcursul a opt ani, în cadrul mai multor tabere de arte plastice organizate de către noi, reprezintă o edificatoare dovadă a continuităţii eforturilor instituţiei, în planul valorificării cât mai optime a resurselor culturale şi turistice ale Clujului, iar lucrările sunt obiectul unei expoziţii itinerante în România şi Republica Moldova, care a debutat la Reşiţa, a continuat la Târgu Jiu, Zalău, Suceava şi apoi în municipiul Hînceşti, Republica Moldova. Iată-ne acum la Botoşani! Este minunat ca în Anul Centenarului, prin acţiunea noastră să aducem botoşănenilor gândul bun, al Clujului şi al clujenilor- şi să realizăm, prin artă, o Unire simbolică a celor două zone, Moldova şi Transilvania! Sperăm ca publicul din Botoşani să savureze aceste lucrări şi apoi, pornind de la ele, să vină şi să viziteze judeţul nostru pentru a-i admira frumuseţile.

Referitor la expoziţie, aceasta e una  de prezentare a judeţului Cluj, conţinând lucrări în care au fost imortalizate, prin mijloacele artei plastice, de la obiective turistice până la lucrări arhitecturale, statui ale unor personalităţi ale zonei sau pur şi simplu râuri şi peisaje din natura judeţului, toate obiectivele bucurându-se de o binemeritată notorietate, precum:  Complexul Muzeal „Octavian Goga” – Ciucea, Castelul Bánffy de la Bonţida, Biserica de lemn de la Nicula, Complexul arhitectural de la Tăuşeni – comuna Bonţida, Cetatea Dăbâca, stufărişurile de la Sic, Crişul Repede, lacul Tarniţa, cascada „Vălul Miresei” din Răchiţele, Catedrala armeano-catolică „Sfânta Treime” din Gherla, Barajul Tarniţa, Cheile Turzii, lacul „Laguna Albastră”, Salina Turda, Mormântul lui Mihai Vitezul, etc.

Expozanţii sunt următorii – foşti sau actuali – cursanţi ai noştri: Felicia Răcean, Albert Mezei, Iuliana Pop, Dorina Gliga Graur, Vasile Marina, Delia Petre, Gabriel Bozbics, Violeta Pop Popescu, Dumitru Bujovski, Flavius Bendreș, Mihai Ferdean, Mihaela Cârstea, Diana Ghiran, Alexandra Moldovan, Maria Daniela Ghiurco, Matei Marco, Ioan Mihai Bota, Brianna Bothază, Carla Simon, Marieta Lupșac, Carmen Gizela Toduță, Angelica Pagu, Ioana Elena Câmpean, Diana Blidar, Maria Jarda.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 24 august 2018, la ora 13, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchian” din municipiul Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *