Poliţia Locală a sancţionat, marţi dimineaţă, zeci de proprietari de maşini care şi-au parcat ilegal maşinile pe strada Pacea din municipiul Botoşani, într-o zonă în care staţionarea este interzisă.
Razia Poliţiei Locale a survenit în contextul în care maşinile de tip „Şcoala” urmau să preia elevii pentru examen şi nu aveau loc pentru staţionare, acestea fiind obligate să staţioneze pe banda a doua.
Cele mai multe dintre autoturismele parcate pe strada Pacea, în zona Poligonului ACR, sunt scoase la vânzare, multe dintre ele având numere roşii sau numere străine.