Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical Botoşani (BNS) vor cere confederaţiei darea în judecată a Guvernului, întrucât unor bugetari nu le mai este garantat salariul minim pe economie. Vasile Chiru, liderul BNS, filiala Botoşani, susţine că numai la nivelul judeţului Botoşani un procent considerabil de bugetari s-a trezit, după reducerile salariale de 25%, cu lefuri de 500 şi chiar 450 lei. Chiru consideră că declaraţia premierului României, Emil Boc, cu privire la faptul că salariile nu vor scade sub 600 lei este nefondată.
"După diminuarea salariului cu 25% sunt foarte mulţi angajaţi din instituţiile deconcentrate ale statului care au sub 600 lei, chiar şi 450 lei. Prin ceea ce s-a făcut acum s-a încălcat o lege, legea salarizării. Nu mai avem garanţia salariului minim pe economie, deci nu se mai respectă legea. Am înţeles că orice diminuare, raportat la situaţia socio-economică a României nu va afecta salariile care sunt până în 600 lei. Asta nu va face decât ca la nivel naţional confederaţia să dea în judecată Guvernul, pentru încălcarea acestei hotărâri care tot de Guvern a fost emisă", a spus Chiru. El spune că măsura luată de Guvern este cu atât mai mult de condamnat cu cât mulţi dintre salariaţi vor ajunge în situaţia, date fiind salariile pe care le primesc în prezent, să nu mai aibă cu ce să îşi plătească utilităţile, ratele la bancă şi să îşi procure hrana.
"Neştiind ce se va întâmpla în România, oamenii s-au angajat în nişte obligaţii. Au făcut credite, iar acum vor fi cazuri când se vor trezi executaţi de bănci, pentru că nu vor avea posibilitatea în aceste condiţii să îşi plătească aceste credite. Nu vor avea posibilitatea să îşi plătească utilităţile. Confortul va dispare în totalitate pentru 80% din locuitorii judeţului Botoşani. Vom ajunge ca în perioada lui Ceauşescu : să renunţ la lumină, la televizor, la toate", a precizat Chiru. El spune că mişcări de stradă nu se vor mai face, pentru că s-a văzut că nu mai au impactul scontat, însă se va merge pe ideea de a acţiona în instanţă Guvernul pentru încălcarea legii.
"Aşteptăm să primim de la Departamentul juridic, de la nivel de bloc naţional, nişte tipizate speciale care vor fi date salariaţilor prin instituţii deconcentrate pentru a da în judecată Guvernul, pentru această încălcare a legii. Eu spun că la nivelul judeţului Botoşani, un procent de 60% dintre bugetari sunt afectaţi de această diminuare a salariului. Sunt excepţii unde salariile au fost mai mari, dar şi acestea se rezumă la 1000 lei", a adăugat liderul BNS Botoşani.