În contextul intrării în vigoare a Regulamentului UE 1151/2017 de completare a Regulamentului CE 715/2007 privind omologarea Vehiculelor noi din categoriile M1, M2 şi N1, botoşănenii care deţin astfel de vehicule sunt aşteptaţi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto pentru înmatricularea acestora până la data de 30 august 2018.
Din aceste considerente, în situaţia în care aţi efectuat o programare online pentru înmatricularea unui vehicul nou(neînmatriculat anterior într-un alt stat), puteţi solicita înmatricularea permanentă a acestuia şi înainte de data programării dar nu mai târziu de 30 august.
Categoria de vehicul este menţionată la rubrica J din cartea de identitate a vehiculului eliberată de către Registrul Auto Român.
*M1- vehicule din categoria M (concepute şi construite în principal pentru transportul persoanelor şi al bagajelor acestora), având cel mult opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto
*M2- vehicule din categoria M, având mai mult de opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto şi care au o masă maximă care nu depăşeşte 5 tone.
*N1- vehicule din categoria N (concepute şi construite în principal pentru transportul mărfurilor) având o masă maximă care nu depăşeşte 3,5 tone.
Sursa: comunicat Cancelaria prefectului