Două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanţă au fost purtate pe drumuri de un bețiv. De loc din Stăuceni, bărbatul de 37 de ani a sunat la 112 și a cerut ajutorul cadrelor medicale, spunând că a fost tăiat cu sabia.
Un echipaj s-a deplasat la fața locului, însă bărbatul nu prezenta nicio plagă tăiată. El a fost găsit într-un șanț de salvatori, cu o lovitură la față, cel mai probabil suferită în urma căzăturii. În momentul în care a fost dus în ambulanță pentru a i se acorda îngrijiri medicale, bărbatul a fugit, astfel că personalul medical s-a întors la Botoşani fără pacient.
Ulterior, soția acestuia a sunat din nou la 112 și a cerut sprijin pentru bărbatul său. O altă ambulanță s-a deplasat la locul cu pricina, l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la spital, deși afecțiunea era minoră.