Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică şi cei din cadrul Secţiei Rurale nr. 9 au efectuat o acţiune pe raza localităţilor Ştiubeni şi Hăneşti, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit, a evaziunii fiscale şi a altor fapte antisociale.
Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 73 de persoane şi au fost controlate 21 de autovehicule şi 12 societăţi comerciale.
Astfel, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de peste 8.000 de lei.
Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare pe raza întregului judeţ.