Filialele USR din Bârlad, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Vrancea, Buzău organizează vineri, 10 august 2018, un marș “Pentru o Moldovă Europeană” și invită cetățenii din regiunea Moldovei să participe într-un număr cât mai mare la turul desfășurării celui mai mare steag al Uniunii Europene din România.
Peste 50 de membri ai filialelor USR din Moldova vor străbate mai multe orașe în drumul lor spre protestul din Piața Victoriei din București organizat de mai multe grupuri civice ale românilor din diaspora și vor desfășura în fiecare oraș un steag imens al Uniunii Europene.
Președinții filialelor USR din Moldova si din județul Buzău transmit că regiunea Moldovei susține implementarea valorilor europene în România și respectarea principiilor care stau la baza acestora.
“Mergem la București cu steagul UE ca să atragem atenția asupra zonei noastre defavorizate. Politicile economice ale actualilor guvernanți nu includ prosperitate și pentru regiunea Moldovei. Cerem o autostradă de peste 20 de ani, dar fără succes. De aceea o mare parte dintre cetățenii din Moldova au lăsat România pentru o țară europeană dezvoltată. Acum toți vor veni acasă și vor să-și strige nemulțumirea față de nepăsarea guvernanților. Cei din diaspora vor ca România să fie o țară europeană, dar nu cu jumătăți de măsură așa cum ne impune de un an și jumătate coaliția de guvernare PSD-ALDE”, transmite Ionuț Vintilă, vicepreședintele filialei județene USR Vaslui.
Traseul marșului „Pentru o Moldovă Europeană” este următorul: Botoșani (ora 08:00), Iași (ora 10:30), Vaslui (ora 12:15), Bârlad (ora 13:45), Tecuci (ora 15:00), Focșani (ora 16:15), Buzău, (ora 18:00), București, (Piața Victoriei, ora 20:15).
De asemenea, Uniunea Salvați România organizează pe 9, 10 și 11 august Zilele Diasporei pentru a discuta cu românii de peste hotare care vin în țara cu ocazia mitingului din data de 10 august despre relația cu statul român și despre implicarea lor în dezvoltarea economiei românești.
Parlamentarii USR vor prezenta inițiativele îndreptate către diaspora română la sediul din Bulevardul Aviatorilor Nr. 9, iar cei peste 50 de membri ai USR Diaspora vor prezenta activitatea filialei și perspectivele de viitor ale acesteia, potrivit unui comunicat de presă remis redacției de USR Vaslui.