Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava au reuşit să pună mâna pe principalul suspect al spargerilor de locuinţe din ultima perioadă, un individ cu antecedente penale, din Botoșani, care venea cu microbuzele unei firme de transport în comun din judeţul vecin, pentru a sparge case şi apartamente la Suceava, scrie Monitorul de Suceava.
Respectivul se numeşte Marin Tocariu, are 43 de ani, este din localitatea botoşăneană Suharău, şi a primit ieri după-amiază mandat de arestare preventivă, fiind încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Tocariu, ne-au mărturisit surse judiciare, este suspect şi în spargeri comise pe raza judeţelor învecinate.
În momentul în care a fost prins de poliţişti, asupra botoşăneanului s-au găsit uneltele cu care deschidea uşile sau geamurile locuinţelor, printre care şi o “pontoarcă” -un dispozitiv folosit special de spărgătorii de locuinţe.
Judiciariştii au reuşit să recupereze un laptop şi mai multe bijuterii de la una dintre ultimele sale spargeri.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.